Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril

PrintPrint

Predici la aceasta sarbatoare gasiti accesand aceasta pagina .

Soborul Sfinţilor îngeri se prăznuieşte de Biserică cu bună cinste după predaniile părinţilor insuflaţi de Dumnezeu, care au lepădat de mult credinţa cea rea a închinării de îngeri care era la eretici şi la închinătorii de idoli. Căci încă în Legea Veche, cînd poporul ales s-a depărtat de la Dumnezeu, a început a se închina idolilor făcuţi după asemănarea făpturilor văzute, cîte sînt în cer, sus şi pe pămînt, jos. Atunci oamenii aduceau soarelui jertfă de închinăciune ca lui Dumnezeu, precum şi lunii şi stelelor, pe care le socoteau că au suflet viu.

Tot cu astfel de închinăciune şi cu jertfe se închinau ei şi îngerilor, despre care lucru se pomeneşte în cărţile împăraţilor, unde zice: "Se cade a aduce tămîie lui Baal şi soarelui, lunii, planetelor şi la toată puterea cerului, adică îngerilor, căci aceştia sînt ostaşii cereşti". Acea credinţă rătăcită a închinării de îngeri se înmulţise şi în zilele Sfinţilor Apostoli, pe care dezrădăcinînd-o Sfîntul Apostol Pavel, grăieşte astfel în Epistola sa către Coloseni: " Nimeni să nu vă amăgească pe voi, vrînd aceasta în smerita cugetare şi în slujba îngerilor, învăţînd cele ce nu ştiu, în deşert fiind îngîmfat de gîndirea trupului său şi neţinînd capul (adică pe Hristos)".

Căci erau în acea vreme oarecare eretici care, arătîndu-se smeriţi şi cu mîndrie lăudîndu-se că urmează îngerilor prin înfrînare şi prin viaţa lor cea curată, învăţau a da asemenea închinăciune îngerilor ca şi lui Dumnezeu. După aceea s-au ivit alţii, care ziceau că îngerii sînt ziditori ai făpturii celei văzute mai presus şi mai cinstiţi decît Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca nişte fiinţe fără de trupuri; iar despre Mihail ziceau că este Dumnezeul evreilor. Apoi alţii dîndu-se vrăjitoriilor, chemau pe diavoli şi le slujeau lor, numindu-i pe ei îngeri.

Mai ales între coloseni, care erau sub Mitropolia Laodiceei, se înmulţise un asemenea eres; şi de către mulţi se săvîrşea în taină păgîneasca închinare de îngeri, asemenea cu închinarea de idoli, pe care Soborul Sfinţilor Părinţi din Laodiceea a blestemat-o, dînd-o anatemei. Deci, blestemată şi lepădată fiind credinţa rătăcită a închinării la îngeri, s-a legiuit dreapta credinţă şi vrednica cinstire a prăznuirii sfinţilor îngeri, ca unor slujitori ai lui Dumnezeu şi păzitori ai neamului omenesc.

Chiar şi în Colose, unde la început se aducea închinăciune îngerilor, a început a se săvîrşi cu dreaptă mărire prăznuirea soborului îngeresc, zidindu-se biserici preafrumoase în numele Sfîntului Arhanghel Mihail, căpetenia îngerilor. Astfel s-a zidit şi în Hone o mărită şi preafrumoasă biserică, în care însuşi Sfîntul Arhanghel Mihail s-a arătat Sfîntului Arhip. Apoi s-a aşezat a se prăznui soborul Sfinţilor îngeri în a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua după luna martie - ce este întîia de la zidirea lumii -, spre închipuirea numărului cetelor îngereşti, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfîntul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfîntului Apostol Pavel. Căci, răpit fiind Sfîntul Pavel pînă la al treilea cer şi văzînd acolo deosebirile cetelor sfinţilor îngeri, a spus aceasta şi lui Dionisie, ca unui ucenic al său. Iar acele nouă cete

Continut recent

sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu
sebastian.roibu

Comentarii recente